Hortus Selenus                                                                 >> inapoi la pagina anterioara

Aurelia Mocanu, critic, Ziarul de Duminica, 29 sep 2006


Se spune despre cei care seamănă, răsădesc sau altoiesc cu prinos că au “mână verde”.
Ceramista Gherghina Costea are, atunci, “mână albă” pentru că ridică din caolin, de aproape trei decenii, înfiorate grădini lunare. Artistă de o exigenţă, de o distincţie şi o pasiune care-mi evocă, şi fizic, feminitatea experimentatoare a Mariei Curie, Gherghina Costea elaborează, cu continuitate ascendentă, prin ecuaţiile ei tehnologice, o poetică minuţioasă a fragilităţii vegetalului mineralizat în porţelan. Coca de pământ alb dospeşte în atelierul său de monah-herborist-alchimist ca o mraniţă pentru orhidee siderale. Caolinul devine, sub ştiinţa esoterică a arderilor din propriul cuptor, prototipul pastei imaginative (v. Bachelard). 
Frământare, modelare, atingere se transformă la Gina Costea în gesturi incantatorii pentru forme care surprind ecloziunea, lăstărirea, înflorirea. Un lut imaginat ca ţesut vegetal trece prin umezeală, prin dexteritatea mâinii şi prin foc pentru a încremeni ca lujer al unui vis pur de plantă albă, nemuritoare. Porţelanul este contrariat în răceala lui sticloasă de apăsări pe memoria lui umedă ale podului plamei, de turtiri şi line tugescenţe sau de uşoare îmbrăţişări rotitoare. Cochilii de muguri, scoici-petală, un regn inedit coraliform, adică cu acel pasaj insesizabil între vegetal-mineral-marin-zoologic, s-a instalat ca orizont imaginar al artistei.
Roca alburie, cu siliciu şi aluminiu a Marelui Deal (Gaoling) are structura divin hexagonală a fagurelui, molecula de apă, divină şi ea, care-i dă plasticitatea şţi memoria atingerii. Astfel caolinul are partitura largă de expresivitate artistică, de la zeama de barbotină la vitrifierea de 1300°C. Lutul alb se înmoaie la apă dar şi la foc.  Această supunere gravitaţională a moliciunii  îl gemelează  vegetalului, cel cu seve şi oxidări. Dacă viul apei dispare prin coacere, formele arse de Gherghina Costea  sunt tocmai astfel gândite să evoce, să exalte germinativul. 
Ceramista a devenit laborantul-expert al curbelor de crştere, al nodurilor de răsucire, al plierii fragile, al franjului de ruptură, acolo unde vibrează imaginar o sevă. Artista lucrează ca aliat cu focul pentru a poetiza mustirea. Este un pariu etern de transmutare. Apoi momente precise şi ritualizate converg să surprindă o taină a creşterii viului, o clipă de miracol. Căci există timpul optim al “fermentării” pastei cu apă de streaşină adunată la echinoxuri. Există timpul uscării fără boare şi cel al coacerii fără fisurare.
De la o expoziţie la alta, formele propuse de Gherghina Costea sunt din ce în ce mai învolte în spaţiu, mai ample, mai provocatoare ca fragilităţi la proba incandescenţei lor, aproape hortisculpturi cu compunere unduioasă, organică. Principiul modular şi serial, prin telescopări de ramuri şi concatenări germinative, o  conduc pe artistă la fireşti soluţii ambientale. Gherghina Costea scenografiază,  ca “o operă la alb”, spaţiile sale expoziţionale cu porţelan tratat monumental.  Marele recif horticol propus unei ample săli a Muzeului Tăranului Român, în această toamnă, va avea piese parietale pe lângă ansambluri vibratilele cu glazuri inedite din păm8nt rar de peşteră, lucrări petaliforme din gresie şlefuită cu piatra, porţelanuri dure, fosfatice, visând  înmuguriri opalescente.

Ziarul de Duminica este suplimentul saptamanal al Ziarului Financiar (www.zf.ro )

                                                                                                             >> inapoi la pagina anterioara